Scurtă prezentare

Asociaţia Femeilor din Sibiu este o organizaţie neguvernamentală şi nonprofit înfiinţată în anul 1996, la iniţiativa unui grup de femei care şi–au propus promovarea de proiecte sociale, educaţionale, cu referire la sprijinul acordat femeilor şi copiilor ce ajung în situaţia de a fi victime ale violenţei în familie.

Scopul asociaţiei este de a participa la dezvoltarea din punct de vedere social al comunităţii oraşului Sibiu, prin promovarea unor acţiuni de asistenţă psiho-socială adresate persoanelor defavorizate social.

În anul 2007 Asociaţia Femeilor a deschis cu sprijinul Asociaţiei Femeilor şi Familiei din Norvegia (Norges Kvinne- og familieforbund), un adăpost pentru victime ale violenţei în familie, având ca obiectiv de activitate furnizarea de servicii în scopul prevenirii, monitorizării şi combaterii violenţei în familie, a creşterii calităţii vieţii femeilor care au de suferit din cauza abuzurilor în familie. În adăpost sunt primite femei care au ajuns în situaţia de a fi victime ale violenţei în familie şi copii minori ai acestora, indiferent de etnie, apartenenţă politică, naţionalitate, religie.

Pe durata găzduirii în adăpost, victimele beneficiază de consiliere psihologică, consiliere socială, consiliere juridică, orientare şi informare în domeniu şi servicii de suport pentru diferite situaţii de dificultate, în funcţie de nevoile fiecăreia. Pe durata găzduirii beneficiarele sunt încurajate să efectueze diverse activităţi de ergoterapie, să-şi dezvolte abilităţile necesare desfăşurării unei vieţi independente, să se implice în creşterea şi educaţia copiilor sub îndrumarea personalului din adăpost şi a voluntarelor din asociaţie. Asistenţa oferită se adresează în egală măsură şi copiilor care participă la activităţi conforme cu vârsta lor şi gradul lor de dezvoltare.

În cazul victimelor care nu dispun de resurse financiare, adăpostul le asigură acestora în limita resurselor disponibile, asistenţa materială necesară şi lucruri de strictă necesitate pentru ele şi copiii lor, sprijinind astfel încercările acestora de a ieşi din situaţiile de criză.

Serviciile sociale acordate de către adăpost sunt îndreptate şi către alte persoane defavorizate social, din afara adăpostului, prin consiliere psihologică, juridică sau donaţii constând în îmbrăcăminte şi încălţăminte. Căutăm astfel să aducem o rază de lumină în sufletele victimelor care vin să ne ceară ajutorul.

În adăpost sunt confecţionate de către beneficiarele de servicii, obiecte care ulterior sunt valorificate în cadrul Târgului de produse biologice organizat de Biserica Evanghelică din Sibiu, cu ocazia desfăşurării Târgurilor de Crăciun, de Paşte, sau ori de câte ori avem ocazia. Ca exemplu menţionăm aici obiecte tricotate, croşetate, cusute cum sunt ursuleţi, şorţuri, poşete, sacoşe, semne de carte, felicitări cu diverse tematici, lavete pentru cuptor (mănuşi pentru cuptor), broşe, animale de pluş, fulare, căciuliţe, veste, pulovere pentru copii, mici decoraţiuni.

De la deschiderea adăpostului în 2007, Asociaţia a primit numeroase vizite din Norvegia, Austria, Germania, Irlanda de Nord, Anglia, Scoţia, Finlanda iar vizitatorii sau vizitatoarele au fost plăcut impresionaţi (impresionate) de munca depusă şi rezultatele obţinute de Asociaţie şi Adăpost pentru sprijinirea femeilor şi a copiilor acestora.

Asociaţia Femeilor este membră a ACWW – Asociated Country Women of the World cu sediul în Londra, din anul 1997, fapt care pe noi ne onorează iar proiectele derulate cu sprijinul ACWW au constituit de fiecare dată un imbold pentru a ne continua activităţile şi de a sprijinii astfel femeile şi mai ales copii care au fost bucuroşi să înveţe lucruri noi.

De asemenea Asociaţia Femeilor participă periodic din anul 2009, la întâlnirile reţelei – Sibiu Social, constituite la iniţiativa „EVA – Stuttgart” (Evangelische Gesellschaft Stuttgart), unde sunt puse în discuţie modalităţi de colaborare şi intervenţie în asistarea persoanelor defavorizate social.

Acestea sunt doar cateva din activităţile pe care noi, Asociaţia împreună cu Adăpostul le derulăm pentru a venii în sprijinul comunităţii din Sibiu şi totodată la adresa femeilor, victime ale violenţei din Sibiu sau din ţară.

Considerăm că scopul iniţial propus la înfiinţarea acestui adăpost a fost atins, dovada fiind femeile şi copiii acestora care au beneficiat de serviciile oferite în adăpost, ce au putut să iasă din situaţia critică, să-şi recapete încrederea în ele şi să ia deciziile necesare pentru eliminarea dependenţei de agresori şi reintegrarea lor în societate.

În acest fel am convingerea că efortul depus de noi nu este unul zadarnic.

Preşedinta Asociaţiei Femeilor
Mateş Cristina